Ionuț și doamna Aura lucrează de mai bine de 16 ani împreună. Au gătit cot la cot în restaurantele mai multor bucătării, de la munte și de la mare, până să ajungă în bucătăria de la HOSPICE Casa Speranței. Fac echipă bună împreună, pentru ca mâncarea să aibă mereu gustul de acasă, să te poarte în timp, pe lângă cuptorul bunicilor sau poate pe lângă oala cu supă de găină și tăieței făcuți în casă de mama.
Ionuț și Aura nu uită niciodată pentru cine gătesc și mereu strecoară în mâncarea lor un secret doar de ei știut. Bucuria lor cea mai mare rămâne însă tortul aniversar pe care îl pregătesc cu mare grijă pentru fiecare copil sărbătorit la HOSPICE sau mâncarea preferată a unui pacient. Pentru că atunci când duci o luptă grea, cu un diagnostic apăsător, fericirile mici sunt cele care contează și fac o diferență.
Situația de criză pe care am traversat-o cu toții a afectat întreaga societate, de la mediu ONG, la cel de business. Nu ne-a fost deloc ușor în pandemie, dar greul cel mai mare l-au dus pacienții noștri. Am reușit să rămânem alături de copiii și adulții care înfruntă un diagnostic incurabil datorită celor care ne-au sprijinit și au făcut, poate, eforturi mai mari ca înainte ca să ne fie alături.
Bucătăria de la Brașov a funcționat în continuare pentru că partenerii de la @Carrefour ne-au donat alimente pentru două luni, iar medicii și asistentele noastre – aflați și ei în prima linie – au avut echipamente de protecție. Greul, însă, nu a trecut. La HOSPICE, starea de urgență e permanentă, iar pacienții noștri au nevoie în continuare de sprijin, de tratamente pentru durere, de consiliere, de îngrijire. Și nu putem să fim alături de ei decât cu ajutorul vostru:🔹 https://www.hospice.ro//doneaza/