Industria încă tânără a jocurilor electronice este într-o continuă ascensiune, iar comparația cu sporturile tradiționale a devenit tot mai frecventă, mai ales că eSport-ul ajunge să rivalizeze în premii, competiții și cluburi sportive cu sporturile tradiționale. Gamingul nu mai înseamnă doar joacă, înseamnă muncă, antrenamente, coordonare, turnee și campionate și un pas spre profesioniști.

Alexandru Ion este pasionat de gaming de când se ştie și a înțeles că jocurile pot deveni mai mult decât o pasiune, pot fi un sport, o carieră. Acum, deține Nexus Gaming,  un business axat în jurul unei cafenele de gaming,cu echipe profesioniste de e-sports, cu care participă la competiţii internaţionale, în Europa şi în lume.  În curând, va organiza primul maraton caritabil de e-sport din România, un proiect pilot atât pentru comunitatea de gameri, cât și pentru HOSPICE Casa Speranței, cauza beneficiară a acestui eveniment.

Am stat de vorbă cu Alexandru Ion despre maratonul de gaming, despre liantul dintre sportul de teren și e-sports, despre munca și eforturile pe care trebuie să le depună un jucător și despre pașii care trebuie făcuți pentru ca gamingul să devină credibil ca sport.

Organizați un maraton de gaming pentru o cauză socială, o premieră în România. De unde s-a născut această idee și care sunt așteptările pentru acest eveniment?

Am văzut că maratoanele tradiționale au luat amploare în ultima perioadă și am zis că dacă alergatul poate fi credibil ca sport, atunci și jucatul pe calculator poate fi. Știam și din context personal cât e de importantă îngrijirea paliativă pentru cineva care înfruntă un diagnostic greu și pentru familie, așa că alegerea HOSPICE Casa Speranței ca și cauză în acest demers a venit firesc, am vrut să ne implicăm și să ajutăm.  Apoi, comunitatea de gameri nu a fost niciodată expusă la așa ceva, este un eveniment-pilot și pentru mine, și pentru comunitatea de gameri, și pentru HOSPICE.

Dar, cumva, comunitatea gamerilor nu trebuie disociată de alte comunități, pentru că atunci când vine vorba de a încerca să faci o faptă bună, diferența dintre comunitatea de gameri și cea a pasionaților de mașini de epocă, de exemplu, nu stă decât în etichetă.  Cred că în general, pentru oameni e important să se implice să producă o schimbare la nivelul comunităților macro din care fac parte. În particular, pentru jucătorii tineri este important să învețe despre implicare și responsabilitate socială și că pot face bine în cele mai diverse moduri, chiar și atunci când se joacă la calculator. Dacă tot aveam experiența cu această comunitate de patru ani, de când sunt la cârma Nexus, cred că putem să ne extindem și lateral și să ieșim din bula noastră.

Ce presupune totuși acest maraton de gaming și cum va ajuta, concret, HOSPICE Casa Speranței?

Pentru comunitatea noastră, e un altfel de eveniment de gaming, în timp ce pentru non-gameri este un altfel de eveniment caritabil/sportiv. Dedicăm o zi de sâmbătă, pe 16 februarie, acestui maraton. Un stream caritabil va fi organizat direct din camera de Bootcamp Nexus Gaming, de unde se vor alătura invitați speciali din lumea noastră și nu numai. Mai mult, în cadrul evenimentului se va construi un PC ultra-performant, care va fi dăruit de Nexus celui mai generos donator.

Pasionații de gaming, dar și profesioniștii care vor să facă în același timp și o faptă bună pot participa la competițiile de PUBG, FIFA 19 și Mortal Kombat XL. Fiecare joc va avea regulamentul său și propriile premii.

Noi din start ne-am dorit ca toate fondurile să se îndrepte către HOSPICE și spre cauza îngrijirii paliative. Ca să încurajăm oamenii să participe, să doneze și să eliminăm această barieră că poate donația lor nu va avea un impact, ne-am gândit să îi recompensăm pe cei mai generoși dintre participanți. Avem un sistem de premii pentru că avem parteneriate strategice cu producătorii de hardware din industrie. Sistemul acesta de premii a fost gândit tocmai pentru a recompensa generozitatea și implicarea socială și pentru a crea un precedent, dar nu ne dorim ca oamenii să perceapă că plătesc biletul pentru premii. Plătesc biletul pentru o cauză socială, premiile le oferim noi.

Cât sunt eu la Nexus, mereu vom avea un interes în zona de CSR. Ne-a luat ceva timp până să ne implicăm, pentru că nu eram stabili ca business și nu poți salva pe cineva dacă tu nu știi să înoți. Acum, că suntem stabili, putem continua acest fel de acțiuni. Avem de gând să participăm în TeamHOSPICE la evenimentele sportive clasice, precum semimaraton sau maraton, poate nu neaparat ca alergători, dar cu siguranță ca parteneri și prieteni putem ajuta pe partea de încurajare și entertaining. Implicarea socială poate fi un liant puternic între oricine și orice domenii și iată că o cauză puternică, precum HOSPICE, este acum liantul între sportul electronic și sportul traditional.

Pot fi totuși sporturile electronice considerate sporturi? Ce asemănări există între e-sports și sporturile de teren?

Pentru că funcționează la fel, sporturile electronice nu au niciun element din jocurile de noroc, vorbim de muncă și antrenament, talent, coordonare, exact ca la un sport tradițional. Poate că singura diferență este dată de numărul de jucători din echipă și de existența altor reguli.

Cât se antrenează un jucător de e-sports ca să atingă un nivel de performanță?

Dacă Mike Tyson făcea antrenamente 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână, să zicem că în gaming nu ar fi nevoie de atât de mult. 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, ca la un job full-time, cam ăsta e nivelul de dedicare pe care trebuie să îl ai ca să poți face performanță.

Apropo de comparația cu Mike Tyson, un gamer poate fi privit ca un atlet?

Mai mult ca sigur jucătorii de e-sport sunt atleți, sunt sportivi care în loc să își folosească mușchii, își folosesc creierul și coordonarea mâinilor. Dacă șahul poate fi considerat sport, eu cred că sporturile electronice sunt mult mai complexe și solicitante decât șahul.

Care este situația sporturilor electronice în România și unde ne aflăm ca țară pe harta mondială a sporturilor electronice?

De exemplu noi, cu Nexus Gaming, cu echipa de Counter-Strike, am fost top 40 mondial, asta înseamnă echipă de tier 2. Să zicem că primele 30 de echipe sunt de tier 1, deci vorbim de Europa League. Cumva, noi ca țară am reușit să producem niște valori, cum ar fi antrenorul echipei care a câștigat The International, Campionatul Mondial la Dota 2,îl mai avem Odoamne care este jucător de tier 1 la League of Legends, Orome care a plecat de la Nexus și joacă în LCS.  România produce câțiva jucători de talie mondială, dar sunt foarte puțini în momentul de față.

Care ar fi motivul? Cât este de greu să faci performanță în e-sports?

Este extrem de greu să faci performanță la nivel internațional. La nivel local, însă, e ușor să fii performant, piața fiind subdezvoltată și la un nivel incipient, cu o scenă competitivă care nu e foarte dură. E dificil să fii cea mai bună echipă din Germania, dar ca să fii cea mai bună echipă din România nu prea ai cu cine să te bați. Dacă ai doar jumătate din caracteristicile unei echipe profesioniste, deja ești numărul 1.

Atunci care sunt limitările? De ce resurse are nevoie un jucător ca să facă performanță?

Părerile sunt împărțite, jucătorii vor spune mereu că le lipsesc condițiile, pentru că asta e mentalitatea la noi, te-ai născut în România și cumva asta te limitează. Din punctul meu de vedere, nu ai totuși nevoie de niște condiții extraordinare ca să faci performanță în gaming. De exemplu, ca să faci performanță într-un sport, să zicem tenis, ai nevoie de teren, de preparatori sportivi, alimentație adecvată, echipamente pentru că ți se strică racordajul destul de des, deci cam la orice sport ai o mulțime de limitări din punct de vedere financiar, nu poți să fii sportiv de performanță fără să investești câteva mii de euro în fiecare lună. Ori în gaming trebuie să ai un calculator decent, nu ai nevoie de cel mai performant PC din lume. Cu un calculator de 1.500 de euro poți atinge aceeași performanță ca un jucător care are un calculator de 5.000 de euro, deci nu ești limitat din punctul ăsta de vedere. Ai nevoie de un birou, de un scaun, de bandă de net foarte bună, iar România este a patra țară din lume în ceea ce privește conexiunea la internet, deci din toate punctele de vedere este mai accesibil și mai ieftin să faci performanță în e-sports decât în sporturile tradiționale.

Plus că în e-sports nu suntem limitați de genetică. Dacă pentru sporturile tradiționale trebuie să ai o condiție fizică, în gaming poți să ai de la 1.20m la 2.20m, nu ești limitat de înălțime, de masa musculară, e vorba strict de coordonarea mâinilor care se îmbunătățește cu exercițiu și antrenament și apoi mai sunt alți factori cum ar fi comunicarea, muncă în echipă, dacă ai o strategie reactivă, dacă știi să urmărești ce face competiția, să ai un analist care să urmărească cu ce echipă urmează să concurezi etc. Din punctul meu de vedere, e mult mai ușor să fii jucător profesionist de e-sports decât sportiv de performanță.

Dacă nu există limitări financiare, de condiție fizică, există totuși condiționări de vârstă? Poți să te reprofilezi la 30 de ani și să încerci să devii gamer profesionist?

Este exact ca în sportul  clasic, nu o să vezi gameri profesioniști trecuți de 30 de ani, pentru că nu îi ajută coordonarea. Corpul îmbătrânește, la fel ca în orice sport. Un gamer profesionist ar trebui să înceapă de tânăr, pe la 14 ani, și să se retragă până în 30 de ani. După 30 de ani, se poate reorienta spre alte profesii, poate să fie streamer, influencer și, dacă a fost foarte bun la un moment dat, poate să se ducă spre zona de entertainer. Sau poate să rămână în industrie și să fie analist, antrenor, să își facă strategii și să urmărească alte meciuri. Dar performanța se face până în 30 de ani, după care se retrage.

Nu aș recomanda însă nimănui să se joace mult și fără rezultate. Poți să încerci un an, într-un an îți vei da seama dacă vei fi grozav sau nu. E adevărat, ai nevoie de muncă, antrenament și exercițiu, dar la fel ca în sportul tradițional, ai nevoie de aptitudini și talent, nu oricine poate să facă performanță în e-sports.

Menționai că ai nevoie de 8 ore pe zi de antrenament, ca la un job full time. Poți face o meserie din gaming, poate un jucător profesionist să trăiască din asta?

Dacă ar fi să joci doar la nivel local, categoric nu. Dacă ar fi să te limitezi la competițiile care sunt în România, nu poți trăi din asta. Dacă ajungi la un nivel competitiv de talie mondială, atunci poți avea foarte mult succes. Adică un jucător profesionist poate să ajungă la 21 de ani să câștige 10.000 de euro pe lună, adică la un salariu de CEO.

De ce ar sta cineva la calculator și s-ar uita pe stream la altcineva care se joacă? Nu e mai distractiv să fii tu cel care se joacă?

Pentru că este foarte entertaining. La fel ai putea întreba de ce stai acasă și te uiți la fotbal, în loc să mergi pe teren să te joci. Dacă tu, de exemplu, poți să stai acasă să te uiți la Halep cum joacă tenis la Roland-Garros, poți să stai acasă și să te uiți cum se joacă un gamer la nivel de performanță. Odată ce înțelegi cât de greu e ce face, îl apreciezi altfel. Uite, eu pot să mă uit cum ridică cineva 200 de kg și să nu mi se pară atât de greu, pentru că nu am încercat niciodată. Dar când ridic 30 de kg și mă sugrumă bara, altfel apreciez efortul. La fel e în gaming, odată ce înțelegi că acel jucător are sute, mii de ore de antrenament în spate și înțelegi cât e de dificil să facă o anumită schemă și cât efort și câte ore de muncă se află în spate, apreciezi altfel.

Sunt toate jocurile pe calculator e-sports? Ce caracteristici ar trebui să aibă un joc ca să poate fi considerat sport electronic?

Nu, doar o mână de jocuri, 5-7 jocuri sunt e-sports și au niște trăsături foarte clare. În primul rând, jocul trebuie să fie echilibrat, balansat. Lunarapar tot felul de patch-uri care echilibrează jocul, pentru că mereu se găsește o cale de a înșela sistemul. Apoi, jocul trebuie să aibă o comunitate foarte mare ca să existe o scenă competitivă. Adică dacă atunci când are loc o competiție se uită la tine 300 de oameni, ăla nu e sport. E-sports este ca atunci când te duci la un meci de fotbal cu 20.000 de oameni pe stadion, doar că în loc să ai 20.000 de oameni pe stadion, trebuie să ai 20.000 de oameni acasă, care se uită la tine pe stream la competiție.