• Noua secție oferă servicii integrate și este compusă dintr-o unitate cu paturi pentru copiii care suferă de boli incurabile și limitatoare de viață, un centru de zi, un cabinet de consultații, Școala HOSPICE, o sală de stimulare multisenzorială, un cabinet de explorări funcționale, o sală de kinetoterapie și o echipă de îngrijire la domiciliu și în spitalele partenere;
  • Costul total al proiectului este de 610.000 de euro, sumă care include amenajarea și echiparea secției, instruirea personalului, precum și costurile operaționale pe o perioadă de doi ani. 75% din acest cost este acoperit de Kaufland România;
  • În prezent, HOSPICE Casa Speranței îngrijește aproximativ 220 de copii în București, număr care va crește cu 50% peste doi ani, când noua secție de pediatrie va funcționa la capacitate maximă. Numărul total al copiilor îngrijiți de fundație în centrele sale din București și Brașov, precum și prin cabinetele din Făgăraș și Zărnești este de circa 400;
  • Din 1992, HOSPICE Casa Speranței a oferit îngrijire pentru peste 20.000 de copii și adulți afectați de boli incurabile și pentru familiile acestora, în București, Brașov, Făgăraș și Zărnești.

București, 18 mai 2016

HOSPICE Casa Speranței a inaugurat secția de pediatrie cu servicii integrate în cadrul Centrului de îngrijire paliativă din București. Secția este compusă dintr-o unitate cu o capacitate de 8 paturi, un centru de zi, un cabinet de consultații, o sală de stimulare multisenzorială, un cabinet de explorări funcționale, sala de kinetoterapie, Școala HOSPICE, în care activitățile educaționale sunt concepute individualizat pentru creșterea autonomiei personale și a stimei de sine, și va avea și echipă de îngrijire la domiciliu și în spitalele partenere.

Organizația oferă de 10 ani în București servicii gratuite de îngrijire copiilor care suferă de boli incurabile și limitatoare de viață, cea mai mare parte a acestora fiind furnizate la domiciliu și în spitalele partenere. Decizia deschiderii noii secții a fost luată din dorința de a asigura pacienților o îngrijire mai complexă printr-un sistem integrat de servicii, în cadrul centrului HOSPICE din București.

În prezent, HOSPICE Casa Speranței îngrijește în București 220 de copii care suferă de boli incurabile și limitatoare de viață. Numărul pacienților va crește cu 50% în următorii doi ani, când noua secție de pediatrie va funcționa la capacitate maximă. De serviciile noului centru beneficiază nu doar copiii pacienți, ci și familiile acestora, prin servicii de parenting, consiliere psihoemoțională și spirituală, precum și sprijin social.

Pacienții și familiile lor sunt principala noastră grijă și pentru ei am decis să deschidem noua secție de pediatrie. Ne dorim ca prin acest centru să creștem eficiența îngrijirii în rândul copiilor care suferă de boli incurabile și limitatoare de viață, să oferim servicii de calitate unui număr cât mai mare de pacienți, dar și să accentuăm conștientizarea nevoilor lor speciale. De aceea, am gândit noua secție ca pe un proiect sustenabil pe termen lung. În acest sens, am demarat deja procedura de semnare a unui contract cu Casa de Asigurări și cu consiliile locale pentru obținerea de noi finanțări”, declară Alexandru Pădureanu, director executiv HOSPICE Casa Speranței.

Organizația s-a bucurat de susținerea Kaufland România, care a înțeles necesitatea unei mai bune îngrijiri paliative acordate copiilor care suferă de boli incurabile și limitatoare de viață. Costurile acestui proiect vor fi de 610.000 de euro, pe o perioadă de doi ani. 75% din această sumă este acoperit de Kaufland România, restul fiind furnizat de HOSPICE Casa Speranței.

„Facilitarea accesului la servicii de sănătate complete și de calitate, în special pentru grupuri vulnerabile, reprezintă pentru Kaufland România una dintre direcțiile strategice. Împreună cu HOSPICE Casa Speranței lansăm azi un proiect de suflet prin care ne dorim să readucem speranță, zile cu optimism și zâmbetul pe buzele copiilor și famiilor aflate în situații deosebit de dificile. Sperăm ca acest proiect să atragă cât mai mulți susținători care să înțeleagă nevoile stringente ale copiilor care suferă de boli incurabile”, a declarat  Anna Katharina Scheidereiter, responsabil CSR Kaufland România.

Kaufland este deja un partener strategic pentru HOSPICE Casa Speranței, iar acest parteneriat ne oferă posibilitatea de a crea un nou serviciu, foarte complex și pe termen lung. Un alt proiect rezultat în urma colaborării noastre este proiectul Școala HOSPICE, inițial un program pilot, pe care ne dorim să o implementăm și în HOSPICE Angelus din Chișinău, care face parte din aceeași rețea ca HOSPICE Casa Speranței, Hospices of Hope. Sunt sigur că același lucru se va întâmpla și cu noua secție pediatrică”, precizează Alexandru Pădureanu.

Noua secție de pediatrie cu servicii integrate acoperă o arie largă de afecțiuni:

  • Afecțiuni incurabile pentru care tratamentul curativ ar putea fi fezabil, dar poate eșua, caz în care ar putea fi necesar accesul la servicii de îngrijiri paliative pe lângă încercările de tratament curativ și/sau dacă tratamentul eșuează;
  • Afecțiuni în care moartea prematură este inevitabilă, și unde pot exista perioade îndelungate de tratament intensive menite să prelungească viața și să permită participarea la activități normale;
  • Afecțiuni progresive fără opțiuni de tratament curativ, în care tratamentul este exclusiv paliativ și poate dura mai mulți ani;
  • Afecțiuni ireversibile, dar non-progresive cu nevoi medicale complexe, care duc la complicații și probabilitate de deces prematur.

Personalul medical și nemedical care va deservi centrul de îngrijire pentru copii din București va fi format inițial din doi medici, cinci asistente și o asistentă-șefă, șase infirmiere, un psiholog, un psihoterapeut, un psihopedagog și un kinetoterapeut.

Din 1992, HOSPICE Casa Speranței a îngrijit peste 20.000 de copii și adulți afectați de boli incurabile. Ei și familiile lor au primit sprijin atunci când au avut nevoie și au aflat cum își pot păstra demnitatea în fața bolii.

La conferința de presă prilejuită de inaugurare au luat cuvântul directorul executiv al HOSPICE, Alexandru Pădureanu, Florentina Baltag, coordonator al secției de pediatrie, Marco Hößl, director general Kaufland România, Liana Stanciu realizatoare TVR și Magic FM și Mihai Mugur Toader, viceprimar al Sectorului 2.

Despre HOSPICE Casa Speranței

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară, care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.

Organizația își desfășoară activitatea în Brașov și București, îngrijind copii și adulți diagnosticați cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.

HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.

 Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 de magazine în 7 țări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.ro.