Mulțumim tuturor celor care au redirecționat în acest an 2% din impozitul pe venit către HOSPICE Casa Speranței!

Anul acesta, peste 10.000 de persoane au ales să susțină demersurile fundației, redirecționând 2% către HOSPICE Casa Sperantei. Cu fondurile strânse din Campania 2%, HOSPICE va putea să asigure 1.100 de zile de internare, 1.300 de vizite multidisciplinare la domiciliul pacienților și 3.200 de sesiuni în centrele de zi pentru copiii și adulții care se confruntă cu o boală incurabilă și pentru familiile lor.

În România, aproximativ 170.000 de persoane au nevoie anual de îngrijire paliativă, însă mai puțin de 9% au acces la servicii specializate pentru îmbunătățirea calității vieții, atunci când acestea sunt ultima mână ce li se poate întinde.

Campania de redirecționare a 2% din impozitul pe venit este una dintre cele mai importante modalități de atragere de fonduri utilizate de HOSPICE, astfel încât fundația să poată să ofere în continuare demnitate, îngrijire și alinare. Pentru miile de copii și adulți care înfruntă o boală incurabilă, HOSPICE Casa Speranței a devenit un refugiu unde găsesc sprijin și alinare, precum și un simbol care le amintește că nu sunt singuri în lupta grea pe care o duc.

“Le suntem recunoscători tuturor celor care s-au implicat, au făcut bine acolo unde era nevoie și au luptat pentru a le reda speranța și demnitatea celor care au auzit “nu se mai poate face nimic”. Datorită celor care au completat formularele de 2%, pacienții noștri copii și adulți vor benefia de îngrijire paliativă gratuită, la cele mai înalte standard”, a declarat Mirela Nemțanu, CEO HOSPICE Casa Speranței.

Mulțumim pentru că ai luptat pentru ei!

Pentru că pacienții sunt cei care cunosc cel mai bine realitatea unui diagnostic dur și nevoia de îngrijire paliativă, campania de redirecționare a 2% din impozit l-a avut în centru în acest an pe domnul Cristi, beneficiar al serviciilor HOSPICE Casa Speranței.

Asemenea domnului Cristi, în România, la fiecare șase minute un pacient are nevoie urgentă de îngrijire paliativă, însă mai puțin de unul din zece pacienți are acces la servicii specializate pentru îmbunătățirea calității vieții, atunci când acestea sunt ultima mână ce li se poate întinde. Mulțumim că lupți pentru ei!

Campania de redirecționare a 2% s-a încheiat pe 25 mai 2018, ultima zi în care formularele au putut fi transmise către ANAF.  Cei care doresc să ne susțină în continuare o pot face prin alte modalități, detaliate pe site-ul nostru.