Peste 5.000 de alergători au participat la Semimaratonul București 2021, iar mulți dintre aceștia au făcut parte din echipa #TeamHOSPICE. Premiera înregistrată anul acesta este legată de formatul desfășurării evenimentului, atât fizic, cât și online, varianta online se încheie pe 19 septembrie, iar în această perioadă, cei înscriși pot alerga din orice colț al țării.
În cadrul evenimentului sportiv desfășurat fizic, cu ajutorul sponsorilor, partenerilor, donatorilor și al alergătorilor, HOSPICE Casa Speranței a strâns fonduri de peste 300.000 de lei. Cu această sumă, HOSPICE poate asigura gratuit pentru pacienții adulți și copii care înfruntă boli incurabile 210 zile de internare în unitățile cu paturi ale organizației, 330 de vizite la domiciliul pacienților și 580 de participări în centrele de zi.
Aceste cifre reprezintă materializarea speranțelor pentru copiii și adulții aflați în grija HOSPICE, care vor avea astfel acces la servicii menite să asigure calitate vieții. Alergătorilor care au optat pentru una dintre curse (5km, 10 km, 21 km, ștafetă), li s-au adăugat sutele de donatori care i-au susținut pe conturile de Galantom, zecile de voluntari, sponsorii, partenerii și prietenii fundației.
Premieră și pentru #Eroine
Din #TeamHOSPICE au făcut parte și #Eroinele: 30 de paciente HOSPICE, care înfruntă sau au înfruntat cancerul, au alergat la o cursă independentă, desfășurată în parcul Cișmigiu. Decizia ca această cursă să se desfășoare în alt loc decât cel al Semimaratonului București a fost luată în contextul pandemiei de COVID-19, ca o măsură de protecție.
“Ne-ar fi plăcut să fim alături de alergători, de cei care susțin atât de frumos cauza, dar ne-am bucurat ca, în condițiile pandemice date, să avem posibilitatea de a ne strângem din nou împreună, suntem o forță, nu degeaba ni se spune Eroinele. Cursa noastră, una simbolică, e de fapt o cursă a sensibilizării asupra cauzei”, spune doamna Hastler, una dintre #Eroinele de la HOSPICE.
Un efort colectiv în numele speranței
Pentru desfășurarea în condiții optime, zeci de voluntari au fost gazdele alergătorilor, atât la cortul HOSPICE, cât și la punctul de hidratare. Printre alergători s-au numărat și o mulțime de personalități din viața publică, iar ceea ce i-a determinat pe aceștia să facă parte din #TeamHospice a fost dorința comună de a schimba, cât de puțin, destinul cuiva încercat de o boală incurabilă, prin oferirea șansei la îngrijire paliativă.
“Ediția de anul acesta a avut o altă încărcătură, a fost o bucurie și mai mare a revederii, asta după ce anul trecut semimaratonul s-a organizat doar în format virtual. I-am avut alături pe prietenii și susținătorii cu vechime, dar comunitatea aceasta e un mecanism în plină extindere și ne-am bucurat să avem și susținători noi. Semimaratonul București nu a fost niciodată, pentru noi, doar o competiție de alergare. E un prilej atât de bun de manifestare a solidarității: sute de alergători, sute de oameni care au donat pe galantom, sponsori, parteneri, susținători, voluntari – au demonstrat din nou că binele se face cu oameni de bine. Le mulțumim din inimă tuturor celor implicați! Datorită lor, suntem pregătiți să asigurăm continuitate misiunii noastre – aceea de a oferi servicii de calitate pentru tot mai mulți oameni aflați în nevoie”, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv al HOSPICE Casa Speranței.
Fondurile strânse în cadrul evenimentului, dar și cele adunate de alergătorii din Team HOSPICE pe platforma galantom.ro, sunt dedicate asigurării de servicii gratuite copiilor și adulților care înfruntă o boală incurabilă. Datorită celor care cred în cauza HOSPICE, îngrijirea paliativă va juca un rol important atât în viețile celor cu o astfel de afecțiune, cât și în ale celor care le sunt alături.
Pentru imagini de la eveniment, testimoniale ale alergătorilor sau susținătorilor Team HOSPICE, încurajări și povești ale adulților și copiilor aflați în îngrijirea HOSPICE Casa Speranței, ne puteți urmări pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Sponsori:
Kaufland România
Servier România
Volvo România
Coca Cola
Heineken
MassMutual România
Cascara Coffee