Când Angela Mircea a aflat că are cancer, era o zi ca oricare alta, nimic nu avea să prevestească ce va urma. Era 2016, nu avea nici 49 de ani, și până atunci Angela trecuse prin multe încercări, traume din copilărie, decesul tatălui, un divorț. Viața o pusese destul la încercare până atunci. Cancerul, însă, a  fost marea experienţă a vieţii sale. O experiență pe care, spune ea, nimic nu o poate egala şi care dă o semnificaţie absolută fiecărui lucru din viaţa unui om: „Viaţa e frumoasă, e un miracol”.

Lupta cu boala are un fel straniu de a-și pune amprenta asupra oamenilor. Angela, ca toți pacienții de la HOSPICE, e mai senină și mai înțelegătoare. Dar n-a fost tot timpul așa. În octombrie 2016, a urmat o histerectomie totală. Angela nu s-a descurajat atunci. Și-a spus că sunt multe femei care nu au uter, ovare, și că va trece și peste asta. Doi ani, a încercat să supraviețuiască, să fie optimistă, dar în 2018 a boala a devenit și mai agresivă. CARCINOM MALIGN, cancer, radioterapie.

Acela a fost momentul în care Angela a început să se întrebe de ce ea. Are doi copii care au nevoie de ea, își dedică viața prin a-i ajuta pe alții și, totuși acest necaz i se întâmplă ei. Odată cu radioterapia, a început și depresia. Nu mai avea resorturi să-și spună că totul va fi bine, iar toată speranța pe care a avut-o până atunci a fost înlocuită cu gânduri negre. “Voi trece și peste asta” a fost înlocuit, treptat, cu “Eu nu mai rezist”. Mortea face parte din viaţă, ea oricum vine, mai devreme sau mai târziu. Cei care trec prin cancer devin mai conştienţi de acest fapt, mărturisește Angela.

În ianurie 2019, Irina, fiica Angelei, i-a propus să stea de vorbă cu un psiholog. Fata i-a fost alături pe tot parcursul bolii, i-a fost stâlp când credea că nu mai are nimic. Și tot fiica ei îi amintea că mai are treabă pe aici, are pentru ce să lupte. Societatea te stigmatizează dacă mergi la psiholog, dar și mai tare te stigmatizează dacă ai cancer, de parcă ar fi molipsitor, de parcă s-ar lua de unul la altul ca o răceală sau ca un virus.

Tot atunci, Angela a ajus la HOSPICE Casa Speranței și viața ei s-a schimbat din nou.  În camera însorită de la centrul de zi, a întâlnit prima oară un grup de femei care răsuceau hârtii colorate în formă de petale, frunze sau spirale. Erau tonice, râdeau mult. Faceau schimb de rețete. Erau înconjurate de obiecte lucrate tot de ele: pături împletite, tablouri pictate, colaje, figurine colorate.

Dincolo de aparențe, aceste femei care sunt mama sau bunica cuiva, ascundeau mari dureri. Erau toate supraviețuitoare ale cancerului: mamar, de col uterin, de colon etc. Multe au suferit mastectomii, și-au văzut părul rărindu-se din cauza radioterapiei și s-au îndepărtat de familie și prieteni. Cancerul le-a lăsat cu corpuri mutilate și depresii pe care le poartă în continuare după ele, dar le și tratează, la Centrul de Zi de la HOSPICE.

Și-a făcut prietene, s-a integrat din nou într-un colectiv, aparținea cuiva. A urmat multă consiliere cu psihologul de la HOSPICE. ”Aici am găsit profesionalism și dăruire, sprijin, consiliere și multă căldură. Aici am cunoscut persoane dedicate, care au fost lângă mine când am avut nevoie, m-au primit ca într-o familie și am renăscut”. Și chiar așa este. 2019 este anul în care Angela a renăscut, așa ar spune și colegele ei de la HOSPICE, celelalte paciente, și specialiștii care lucrează cu ea.

Angela a învățat la HOSPICE că fiecare viață trebuie prețuită și că lumea e un loc pentru care merită să lupți. Încă se luptă cu depresia, dar nu e atât de greu când știi că nu ești singur. Că nu ești singur în lupta grea pe care o duci, că nu ești nici singurul care trece prin asta. Angela a început să zâmbească mai des, să participle la maratoane și, dacă o întrebi, se descrie ca o Eroină, nu ca o victimă.

Acum, Angela are un nou hop, e vorba de sâni de această dată. Îi e greu, pacienții cu cancer au fost printre cei mai afectați în pandemie. Tratamentele au fost anulate sau amânate, diagnosticele au venit mai greu. Dar Angela nu s-a dat bătută. Și chiar dacă îi lipsesc întâlnirile fizice de la centrul de zi, ședințele de consiliere online, revederile, chiar și pe un ecran de calculator, cu psihologul, cu colegele ei, toate acestea o țin pe linia de plutire. Și Angela are și un sfat: nu cedați niciodată, indiferent prin ce obstacole vom fi nevoiți să trecem.  Ne ridicăm și nu ne lăsăm doborâți. Și continuăm până când viața obosește să pună piedici.