Imaginează-ți că ești un copil de câțiva anișori, doar un pic de om. Ești vesel, zâmbești dintr-un obraz în altul, te joci și te gândești ce vei fi când crești mare. Apoi, deodată, parcă de nicăieri, ceva te împiedică să râzi. Te simți rău, iar o vizită la medic îți schimbă universul. Lași în urmă camera de acasă, plină cu jucării, pentru una cu pereți aseptici. Afli despre tratamente, branule mai groase decât mânuța ta, chimioterapie și un duium de suferințe pe care niciun copil nu ar trebui să le știe.
Marei, ca oricărei fetițe, îi plăceau păpușile-prințesă, cu rochii colorate și părul lung, până-n pământ. După ce Mara s-a îmbolvănit și i-a căzut părul, păpușile parcă îi spuneau că ea nu va fi niciodată prințesă. A primit o alpaca de pluș, moale și pufoasă, pe care să o poată strânge în brațe fără să o doară. I-a pus nume de prieten, Mișu. Cel și cel mai tare-i plăcea că Mișu, cu ața cusută-n loc de gură, în formă de semicerc, părea că râde tot timpul, că e atât de puternic încât nu-l doboară nimic. Și-i dădea și ei din puterea asta a lui și speranța că va putea să râdă și ea din nou, cu gura până la urechi. Când Marei i se întâmpla ceva rău, așa cum a fost și cancerul, Mișu o ajuta să simtă că nu se întâmplă ei, ci altcuiva, pe care îl strange în brațe și îi șoptește la ureche că o să fie bine, că e doar un moment și că va trece.
Uneori, din salonul colorat din spitalul HOSPICE unde Mara era internată împreună cu fratele mai mare și bunica ei, se auzeau șușoteli. Vorbeau toți trei despre aventurile fantastice prin care va trece Mișu, deocamdată singur, până când Mara se va face bine. Alte ori seara, după ce se stingea lumina și se făcea liniște, Mara o auzea pe buni cum suspină-n pernă, așa că îl ruga pe fratele mai mare să i-l întindă ei pe Mișu, să aibă grijă și de ea. Pentru că Mișu are grijă de toată familia.
Câte un pic, în săptămânile în care au fost Mara și ai ei internați, alpaca de pluș s-a împrietenit cu toți copiii de la HOSPICE. Terapia cu alpaca – fie ea chiar și de pluș – reduce stresul, crește nivelul de endorfine și încrederea în sine, îi face pe copiii speciali să se simtă iubiți și acceptați. Când Mara s-a externat, toți puștii de la HOSPICE și-au atins nasul de botul zâmbitor al lui Mișu, un “alpaca kiss” de rămas-bun. Cei mai mărișori și-au făcut selfie-uri cu alpaca și le-au postat pe Instagram: #borntobefluffy #prietenpufos #alpacakiss.
Pe loc, Marei i-a venit o idee. Sunt tare buni și generoși copiii noștri. Fetița cu ochi mari a decis să-l lase pe Mișu la HOSPICE, să aibă grijă și de alți copii, să îi învețe despre grijă, compasiune, optimism, curaj și mai ales speranță. În schimb, noi i-am promis că vom încerca să-l ducem pe Mișu în cât mai multe aventuri, așa cum plănuiau toți trei, în salonul de spital. Am făcut chiar și un cont de Instagram ca să documentăm aventurile unei jucării de pluș.
Mișu și taberele HOSPICE
La început de iulie, în prima tabără HOSPICE din acest an, l-am luat cu noi pe Mișu. O săptămână cu jocuri cu mingea, baloane cu apă sau parașuta colorată, foc de tabără cu bezele, karaoke și dans alături de prieteni, povești înainte de culcare. O aventură pe cinste!
Copiii de la HOSPICE l-au primit imediat pe Mișu în povestea lor. Ștefi cel pasionat de fotografie i-a făcut zeci, sute de poze lui Mișu: “zâmbește ca el, că-ți fac eu selfie“. La jocul cu parașuta colorată, au folosit alpaca de pluș pe post de minge, să vadă cât de sus poate ajunge. Vlăduț i-a dat din porția lui de prăjitură și l-a plimbat toată săptămâna în cadrul lui cu roți. Larisa a dormit cu el în brațe și i-a povestit cât de curajoasă a fost ea după operația la picior. La seara de karaoke, Alexuțu a cântat pe scenă cu Mișu-n brațe, din picioare, ridicat din scaunul cu rotile și susținut din spate de voluntarii din tabără.
Copiii i-au confecționat lui Mișu pelerină și ochelari de profesor trăsnit, ca să-l integreze în spectacolul de final de tabără (profesorul trăsnit a reușit să facă până la urmă experimentul, iar puștii ne-au amintit că e nevoie să pui în iubire în orice, chiar și în știință). Ne-am făcut tricouri, pe care am scris mesaje care să ne amintească de săptămâna de tabere, dar Cosmina i-a dăruit lui Mișu tricoul ei. Cosmina e sora unui copil bolnav și știe cum e să fii lăsat uneori pe dinafară, să nu fie timp pentru tine. Și nimeni, niciodată, nu ar trebui să se simtă așa, nici măcar o jucărie de pluș. Mișu a adus speranță și alinare pentru fiecare copil din tabără și, la finalul săptămânii, lacrimile înnodate sub barbă pentru că se încheie tabăra s-au transformat în “alpaca kiss“.
Apoi, Mișu s-a reîntors în tabără, de această data în cea a copiilor aparținători, copiii care au pierdut pe cineva drag și apoi și-au asumat rolul de “eu sunt cel puternic”. Puștii l-au îndrăgit la fel de repede pe Mișu, mai ales cei mai mici, care s-au obișnuit prea devreme să doarmă fără mama sau fără tata.
Seara, când ne uitam la stele, copiii au început să îi enumere pe cei dragi: “acolo, acolo unde strălucește cel mai tare, e mama mea“. Și pentru că toți arătau spre aceeași stea, Auraș a strâns la piept jucăria cu toată forța lui de copil firav și a venit cu ideea care l-a transformat pe Mișu: “când nu sunt stele, îl iau în brațe pe Mișu, închid ochii și simt că sunt cu tata. Mișu e toți părinții noștri“.
Palpaca – alpaca paliației
Micii noștri pacienți și copiii pacienților noștri l-au transformat, în această vară, pe Mișu în mascota HOSPICE și astfel o jucărie de pluș a devenit Palpaca, alpaca paliației.
Dar Mișu este mai mult decât o mascotă, este un simbol al implicării, al gesturilor mici care duc la binele mai mare și al faptelor bune făcute cu zâmbetul pe buze. Palpaca ne amintește că până și cele mai grele și seriose lucruri – lupta cu o boala incurabilă sau durerea de a pierde pe cineva drag – au nevoie de puțină joacă. Mișu înseamnă demnitate, grijă, compasiune, speranță, solidaritate și implicare.
Te poți implica și tu, știm că îți pasă! Cumpără orice tricou sau hanorac cu (P)alpaca Mișu (design Ingrid Nemțanu & Maria Tabarcea), iar banii se vor îndrepta spre HOSPICE Casa Speranței, pentru îngrijirea paliativă gratuită a copiilor și a adulților care înfruntă boli incurabile și a celor dragi lor. E palpaca să fii bun!
