„Da, cu drag!” este răspunsul pe care-l dă Violeta Slavitescu ori de câte ori e nevoie de ea în HOSPICE. De la vândut mărțișoare, la activități cu cei mici și până la alergat la maratoane în #TeamHOSPICE, Violeta e acolo, gata să facă bine.

Nu demult, s-a aflat într-o situație similară cu cea a pacienților HOSPICE. A auzit “ne pare rău, aveți cancer”,  așa că înțelege foarte bine câtă nevoie au pacienții HOSPICE de prieteni aproape. “Friends don’t let friends to fight cancer alone” a devenit deja un motto al Violetei.  Chiar dacă la vârsta de 28 de ani a primit un diagnostic provocator, acum e aici și vrea să facă din prezent un timp mai bun “Cu mai puține organe, cu mai multe cicatrici, cu mai puține vise, cu mai multe dezamăgiri, cu mai puține opțiuni, dar cu o determinare infinită. Nu știu ce mă definește, mi s-a spus că sunt curajoasă și optimistă. Nu îmi permit să fiu altfel”, mărturisește Violeta.

Voluntariatul la HOSPICE  – Să creăm lumea pe care așteptăm să o facă alții

În decembrie 2016, un voluntar HOSPICE a oprit-o pe stradă, să o întrebe dacă nu ar vrea să devină donator permanent pentru HOSPICE Casa Speranței. A semnat un contract prin care lunar, la o data fixă, i se va retrage o sumă din cont.  Nu era o sumă mare, dar Violeta crede că dacă oferim fiecare câte puțin, putem crea lumea aceea pe care susținem că o dorim, dar așteptăm, de cele mai multe ori, să o facă alții.

Voluntar HOSPICE și prietenă a copiilor și adulților de la HOSPICE a devenit însă la începutul acestui an, când a citit articolul “Ultima zi a domnului Nelu”.  “Și acum am lacrimi în ochi când îmi amintesc privirea aceea de om simplu și curat, zâmbind din fotografie, oarecum stânjenit de atâta atenție. Un singur om – pe care nici nu-l cunosc – mi-a schimbat lumea. Tot ce făcusem eu până atunci era lipsit de esență, pentru că era doar pentru mine. Sau pentru ai mei. Firesc, previzibil și destul de egoist”, adaugă Violeta.

Se emoționează când o întrebi ce înseamnă acum HOSPICE pentru ea.  Pentru că atunci când pășești în centrul de pe Tămâioarei, lași o parte din inimă acolo. Prietenii, voluntarii, susținătorii, sponsorii, donatorii ori jurnaliștii care ne vizitează primesc lecții, câștigă prieteni și se întorc să-i revadă. Ajunge ca cineva să ne treacă o data pragul ca să se refere la pacienții HOSPICE ca la “doamnele mele” sau “puștii mei”. Pentru Violeta, HOSPICE înseamnă “ochii tuturor pacienților care privesc în suflet. Înseamnă o preocupare constantă pentru a ajuta. Pe oricine, oricând. Înseamnă energia de care am nevoie pentru a vinde în weekend mărțișoare, după o săptămână de delegație, dorința de a avea cât mai mulți oameni lângă mine în aceste acțiuni. Înseamna entuziasmul cu care le vorbesc oamenilor despre ce înseamnă HOSPICE.  Pe scurt, înseamnă LUMINĂ”.

Vizitele la bunici

Voluntariatul i-a adus Violetei, ea însăși diagnosticată cu o boală grea, un alt mod de înțelegere și acceptare a vieții. Este modul prin care încercă să folosescă experiența sa și să o transforme în ceva pozitiv și, dacă poate ajuta un singur om, atunci nimic n-a fost în zadar. “Iar recompensa este mult mai mare decât mi-aș fi imaginat. Atâta dragoste am primit la HOSPICE…  vizitele la centru sunt ca vizitele la bunici, oamenii aceștia nu vor nimic de la noi, doar să fim acolo, cu ei, nu vor decât dragoste. Și oferă înzecit mai multă iubire înapoi. Oamenii aceștia nu vor nimic înapoi de la noi, vor doar să fim acolo cu ei. Se bucură când te văd, te roagă să mai stai și te întreabă când mai vii. Cer doar o mână pe care să o țină, o vorbă pe care să o împartă, ești tot ce ei nu pot fi. Vii din lumea aia de afară, cum veneai odată la bunici și te întrebau ce mai e la oraș. Ei nu vor nimic, doar dragoste. Mă simt atât de mică și de umilă și este atât de puțin ce ofer când mă gândesc ce mult primesc…”.

Pași mari în Team HOSPICE – “Nu le consider maratoane, ci marșuri ale demnității”.

Pe lângă voluntariat, Violeta participă la evenimentele sportive în tricoul Team HOSPICE.  A venit cumva firesc ca un optimist să facă parte din cea mai optimistă echipă antrenată în fapte bune.

“Alerg în Team HOSPICE pentru că oamenii sunt atenți la ce faci, mai mult decât la ce spui. Fiecare gest al tău are un ecou. De dragul pacienților și din respect față de tot ce a făcut HOSPICE până acum, particip la aceste evenimente. Nu le consider neaparat maratoane, cât mai degrabă marșuri ale demnității. Entuziasmul nostru este cel care convinge oamenii să ni se alăture sau să acorde un moment de atenție cauzei îngrijii paliative, pe care o reprezentăm cu toată inima”, încheie Violeta.