Întrebări frecvente și informaţii
Serviciile HOSPICE Casa Speranței sunt adresate adulților cu diagnostice oncologice și copiilor cu boli grave, progresive (malformații congenitale, distrofii neuro-musculare, insuficiențe de organ etc). Sprijinul organizației se adresează deopotrivă familiilor pacienților luați în evidență și este adaptat fiecărei situații.
Îngrijirea paliativă este un tip de îngrijire care combină intervenţii şi tratamente având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor şi familiilor acestora, pentru a face faţă problemelor asociate cu boala ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea corectă şi tratamentul durerii şi al altor probleme fizice, psiho-sociale şi spirituale. Îngrijirea paliativă poate începe încă din primele etape ale bolii împreună cu alte terapii menite să prelungească viaţa (chimioterapie, radioterapie).
„Hospice” este un termen utilizat pentru a descrie unităţi sanitare cu paturi, destinate exclusiv acordării de îngrijiri paliative pacienţilor cu boli cronice progresive şi care pot furniza servicii specializate de îngrijiri paliative şi la domiciliu.
După luarea în evidență, echipa multidisciplinară a organizației evaluează starea pacientului și depistează nevoile curente de îngrijire paliativă. În funcție de acestea, se decide orientarea pacientului către serviciile HOSPICE adecvate.
Organizația oferă îngrijire medicală pentru pacienți, sprijin social și consiliere psiho-emoțională și spirituală pentru aceștia și familiile lor. Serviciile sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.
Îngrijirea paliativă la domiciliu (asistență holistică acordată acasă) este necesară în toate etapele bolii, pentru ca pacientul și familia să primească sprijin specializat iar familia să fie consiliată în legătură cu tratamentul și îngrijirea pe care trebuie să le efectueze pentru menținerea sau îmbunătățirea calității vieții pacientului.
La prima vizită, medicul din echipa de îngrijire evaluează starea bolnavului și stabilește varianta optimă de îngrijire. Următoarele vizite ale medicului, ale asistentei medicale sau celorlalți membri ai echipei interdisciplinare se stabilesc împreună cu familia, în funcție de necesitățile de îngrijire.
Spitalizarea în unitatea HOSPICE (internare în centrele organizației) intervine când starea pacientului este dificil de gestionat acasă sau atunci când familia are nevoie de sprijin pentru a continua lupta cu boala pacientului. Perioadele de internare sunt de 14 zile.
Centrul de zi funcționează pentru pacienții care se pot deplasa independent sau cu ajutor. Dincolo de consiliere, aici se organizează activități care permit pacienților să socializeze, să se relaxeze într-un ambient plăcut sau să folosească în mod creativ arta, ca instrument de comunicare pentru depășirea problemelor emoționale și spirituale legate de boală. În cazul pacienților copii, în centrul de zi sunt organizate și activități de terapie prin joc, de educație personalizată pe nevoile individuale de dezvoltare. Centrul de zi este locul în care sărbătorim împreună cu pacienții momentele importante ale anului.
Serviciile în sistem ambulatoriu (fără internare) se acordă pacienților al căror stadiu de boală permite deplasarea independentă sau cu ajutor.
Echipa HOSPICE colaborează cu specialiștii din spitalele partenere și oferă îngrijire pacienților internați și familiilor acestora.
HOSPICE Casa Speranței nu acordă servicii în regim de urgență. Odată cu luarea în evidență, pacienții sunt prioritizați în funcție de starea lor și de programul existent al echipei de specialiști.
Înregistrarea se face la recomandarea medicului specialist/ a medicului de familie sau la cererea pacientului / a familiei, pe baza unui formular completat de medicul specialist sau de medicul de familie și a documentelor medicale relevante.
Pentru a beneficia de servicii de îngrijiri palliative la domiciliu este necesară recomandarea completată de medicul de familie, de medicul specialist din ambulator sau la externare. Mai multe informaţii aici.
Echipa HOSPICE lucrează în colaborare cu medicul specialist și medicul de familie al pacientului. Aceștia vor continua să vadă pacientul ori de câte ori este nevoie și vor prescrie unele dintre medicamentele de care are nevoie pacientul pe baza scrisorilor medicale din partea medicului din serviciul de îngrijiri paliative
Internarea la HOSPICE inseamna, inainte de toate, supraveghere medicala continua. Ori de cate ori situatia o cere, medicii sau asistentele pot veni in ajutorul bolnavului. Atat unitatea cu paturi destinata adultilor cat si salonul pentru copii ofera conditii deosebite, intelegand prin aceasta o atmosfera placuta, calda si un personal atent si intelegator.
Mesele servite pacientilor sunt deosebit de gustoase, iar fiecare pacient are posibilitatea sa aleaga intre variantele de meniu puse la dispozitie, toate adaptate nevoilor dietetice ale unui bolnav incurabil.
Toate serviciile HOSPICE pentru pacienți și familiile acestora sunt gratuite.
• București
Centrul HOSPICE Casa Speranței București
Servicii integrate de îngrijire paliativă.
• Brașov
Centrul HOSPICE Casa Speranței Brașov
Servicii integrate de îngrijire paliativă.
• Adunaţii Copăceni
Centrul HOSPICE de la Adunaţii Copăceni
Servicii de îngrijire paliativă pentru copii şi suport familial
• Făgăraș
Echipa mobilă interdisciplinară
• Zărnești
Îngrijirile paliative în Fundația HOSPICE Casa Sperantei Bucuresti se vor acorda beneficiarilor eligibili nediscriminatoriu, indiferent de vârstă, sex, etnie, rasă, religie, status social, convingeri politice, conform urmatoarelor criterii:
Pacienti adulti
- cancer stadiu III sau IV;
- cancer cu stadiu II cu declin continuu al pacientului, in ciuda terapiei anticanceroase;
- cancer si statusul de Performanţa Karnofsky < 70 sau PAPS < 70%;
- cancer si scaderea greutaţii cu 5% sau mai mult in ultimele 3 luni;
- cancer si simptome de intensitate moderata sau severa precum dispneea, durerea, hemoptizia, varsaturi etc.
- urgente oncologice precum sindrom de vena cava, status confuzional acut, hipercalcemie etc.;
- cancer recurent sau continuare de evolutie dupa chirurgie / radioterapie / chimioterapie;
- cancer si criza existentiala;
- cancer si suferinta psihosociala (anxietate, depresie, familie in criza etc) moderat severa; stare terminala.
Pacienti copii
- Boli maligne si boli hematologice grave;
- Insuficienta renala, cardiaca si hepatica;
- Malformatii cardiace grave;
- Distrofie musculara progresiva;
- Fibroza chistica;
- Malformatii ale SNC: mielomeningocel, hidrocefalie giganta;
- Paralizie cerebrala cu imobilizare la pat si alte complicatii;
- Traumatisme cerebrale cu tetraplegie;
- Boli metabolice degenerative;
- Boli genetice rare cu prognostic limitat de viata.
Internarile in unitate se fac in ordinea solicitarilor si tinand cont de criteriile de prioritizare la internare, iar dupa ocuparea locurilor se fac in baza unei liste de asteptare, care contine si criterii de prioritizare:
- Inrautatirea simptomelor si/sau valorilor analizelor si scaderea rapida a statutului functional;
- Declin continuu, rapid al pacientului;
- Sindrom dureros cronic cu valori SAV 8-9;
- Factori de prognostic nefavorabili (Karnofsky <70), speranta de viata 6 luni si mai putin;
- Lipsa cadrului de ingrijire la domiciliu
Recomandarea pentru îngrijiri paliative la domiciliu, se eliberează în 2 exemplare, din care un exemplar rămâne la medic, care se ataşează la foaia de observaţie/fişa medicală, după caz. În ziua în care a făcut recomandarea, medicul are obligaţia să o transmită electronic, cu semnătură electronică extinsă/calificată, casei de asigurări de sănătate. Al doilea exemplar rămâne la asigurat, urmând a fi prezentat în original de către asigurat/reprezentantul acestuia casei de asigurări de sănătate, care va certifica – la momentul prezentării recomandării – încadrarea în numărul de zile de îngrijiri de care poate beneficia asiguratul, în limita prevăzută la art. 2 alin. (3) şi ulterior predat furnizorului de îngrijiri paliative la domiciliu care îi va acorda serviciile respective.
Prezentarea recomandării la casa de asigurări de sănătate se poate face de către asigurat, unul dintre membrii familiei de grad I şi II, soţ/soţie, o persoană împuternicită legal în acest sens prin act notarial/act de reprezentare prin avocat sau reprezentantul legal al asiguratului.
Termenul în care asiguratul are obligaţia de a se prezenta la casa de asigurări de sănătate – pentru certificarea numărului de zile de îngrijire şi la furnizorul de îngrijiri paliative domiciliu este de maximum 5 zile lucrătoare de la data emiterii recomandării.
Normele de aplicare ale Contractului Cadru
Text complet [PDF]
Pentru orice informaţie suplimentară ne puteţi contacta pe adresa hospice@hospice.ro