Notice: Undefined index: file in /home3/r54829hosp/public_html/wp-includes/media.php on line 1749
București, 15 noiembrie 2017 – Peste 100 de copii din întreaga țară, pacienţi cu afecțiuni incurabile sau care le limitează viața, aflați în grija centrelor HOSPICE Casa Speranţei din Bucureşti şi Braşov, beneficiază de sesiuni de terapie bazată pe realitatea virtuală şi augmentată. Această soluție, implementată în cele două centre sub numele Tech Room, este gândită pentru a-i ajuta să suporte mai ușor boala și procedurile medicale de multe ori chinuitoare prin care trec. Cu ajutorul Tech Room, copiii pot evada pentru un timp într-o realitate în care pot escalada Everestul, pot ateriza împreună cu Neil Armstrong pe lună, pot zbura printr-un oraș sub forma unui vultur sau pot înota alături de delfini.
Soluția bazată pe realitatea virtuală și augmentată a fost implementată în cele două centre în cadrul proiectului „Conexiune pentru îngrijire și compasiune”, dezvoltat printr-un parteneriat între Fundaţia Vodafone România şi HOSPICE Casa Speranţei. Bugetul întregului proiect, care prin componenta tehnologică avansată urmărește să crească eficiența intervențiilor medicale, se ridică la aproape 760.000 de lei. Din această sumă, aproape 590.000 de lei reprezintă finanțarea acordată de Fundația Vodafone România prin programului Connecting for Good.
„Apelăm tot mai des la tehnologie pentru a oferi soluții care acum câțiva ani erau de neimaginat, iar proiectele din programul Connecting for Good înlesnesc accesul la sănătate și servicii sociale pentru categoriile vulnerabile”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.
„Aceste soluții le dau posibilitatea copiilor în scaune cu rotile să intre într-o realitate în care pot alerga, micuților cu diagnostice grave să poată experimenta diverse meserii cu ajutorul simulatorului de joburi, să cânte la pianul gigantic pe care pot păşi sau să interacționeze cu personaje fantastice, cu ajutorul unui perete interactiv. «Conexiune pentru îngrijire și compasiune» reprezintă un pionerat în România și suntem încântați să avem la HOSPICE tehnologie de ultimă generație care ne ajută să îmbunătățim viața pacienților noștri”, a declarat Mihai Mănescu, managerul proiectului.
Soluția Tech Room se află în prezent în etapa de testare, rezultatele obținute urmând a fi folosite pentru integrarea intervenţiilor bazate pe realitatea virtuală și realitatea augmentată în ansamblul terapiei aplicate de echipele multidisciplinare HOSPICE pentru copiii cu boli care le limitează viaţa. Pe lângă acest concept bazat pe tehnologii de ultimă oră, proiectul „Conexiune pentru îngrijire și compasiune” include un sistem integrat de servicii medicale, servicii de consiliere psiho-socială-emoţională, de sprijin educaţional şi servicii de tip respite menite să ofere părinților timp liber pentru rezolvarea altor probleme sau pentru a-și recupera forțele.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 19 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.046 de programe derulate de 660 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut 2 milioane de beneficiari – copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 26 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro și facebook.com/fundatiavodafone.
HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip. Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 25 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 22.000 de copii și adulți cu boli incurabile.HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie. Mai multe informații sunt disponibile pe www.hospice.ro. Detalii suplimentare despre proiectul „Conexiune pentru îngrijire şi compasiune” pot fi accesate pe: www.hospice.ro/educatie/proiecte-educatie-dezvoltare.