O boala incurabila nu inseamna doar suferinta fizica. Disperarea, frica, revolta si intrebarile ce par fara raspuns inseamna tot durere. Si ea are nevoie de alinare, pentru ca boala cuprinde si corpul si sufletul. Chiar daca pentru corp ea este incurabila, sufletul poate fi tamaduit si, pana la urma, acesta este, poate, cel mai important lucru. Aici intra in scena serviciile psihosociale si de consiliere spirituala. Cu sprijinul psihologilor, asistentilor sociali si preotilor, incercam sa-i ajutam pe pacientii nostri sa treaca prin aceste clipe grele, atenti la tot ce simt, deschisi la orice fel de discutii, gata sa dam un sfat sau un raspuns, atat cat ne sta in putinta, pentru ca ei sa nu aleaga, mai mult sau mai putin constient, insingurarea.

SERVICIUL DE SPRIJIN PSIHOLOGIC

Se adreseaza adultilor si copiilor pe care ii avem in ingrijire si familiilor acestora. Psihologi specializati in psihologie clinica, consiliere psihologica si psihoterapie vin in ajutorul celor aflati in suferinta, fie la solicitarea membrilor echipei medicale care ingrijeste bolnavul, fie la solicitarea pacientului sau a familiei.

Prin serviciul de sprijin psihologic incercam de fapt sa “redam” pacientul familiei si comunitatii din care face parte. De multe ori, tristetea, disperarea, panica si revolta care vin din lupta cu suferinta modifica relatiile dintr-o familie. Toate problemele din trecut care au ramas nerezolvate si toate supararile sau neimplinirile pot sa iasa la suprafata in momentele dificile in care nu mai stim sa comunicam unii cu ceilalti.

De aceea, este bine ca orice problema sau orice stare care duce la emotii negative ori provoaca tensiuni intre membrii familiei sa fie un motiv suficient pentru a chema in ajutor psihologul. Sunt si cazuri in care oamenii nu constientizeaza ca au nevoie de ajutor si poate ca nici cei din jurul lor nu observa asta.

Exista insa semne prin care suferintele sufletesti se manifesta si care ar trebui sa dea oricui de gandit, mai ales in cazul in care cineva prezinta mai multe dintre semne. Vorbim aici de insomnie, stari de neliniste, dureri, iritabilitate, lipsa de energie, pierderea interesului fata de activitati care inainte ii faceau placere persoanei respective – toate acestea, daca sunt ignorate, pot duce la o suferinta si mai mare.

Pentru astfel de situatii, serviciul de sprijin psihologic de la Hospice ofera asistenta bolnavilor, familiilor care au in ingrijire un astfel de bolnav dar si familiilor indoliate. Este bine de stiut ca discutiile cu psihologul – ce se desfasoara la Hospice sau la domiciliu, in cazul in care, dintr-un motiv sau altul, bolnavul nu se poate deplasa pana la sediul nostru – sunt confidentiale si presupun programare.