Termeni și condiţii

SITE-UL HOSPICE.RO

Acest portal (www.hospice.ro), numit în continuare „site” este administrat de HOSPICE Casa Sperantei. Accesul la acest portal şi utilizarea lui şi a website-urilor conexe presupun acceptarea următorilor termeni şi condiţii. Termenii şi condiţiile următoare sunt considerate a constitui prevederi minimale aplicabile, utilizarea site-ului supunându-se de drept prevederilor legislaţiei în vigoare.

DEFINIŢII

În cuprinsul prezentului document următorii termeni se traduc astfel:
 site: portalul aparţinând şi fiind administrat de HOSPICE Casa Sperantei, care se află la adresa www.hospice.ro, prin intermediul căruia utilizatorul are acces la informaţii privind activitatea HOSPICE Casa Sperantei.
– conţinutul site-ului: orice material, orice informaţie, publicate pe site sub orice formă – text, fotografii, grafică, audio, video;
– utilizator: persoana care accesează site-ul, în scopuri private sau profesionale şi care a acceptat termenii şi condiţiile de utilizare ale prezentului site;
– utilizare abuzivă: utilizarea site-ului într-un mod contrar practicii în domeniu, a reglementărilor şi legislaţiei în vigoare sau în orice alt mod care poate aduce prejudicii HOSPICE Casa Sperantei.

HOSPICE Casa Sperantei îşi rezervă dreptul de a remedia în orice modalitate permisă de lege orice violare a acestor termeni şi condiţii, inclusiv violarea drepturilor HOSPICE Casa Sperantei referitoare la sigla şi logo-ul organizaţiei şi a drepturilor de autor referitoare la conţinutul site-ului.
Site-ul www.hospice.ro este pus la dispoziţia utilizatorilor pentru a fi folosit numai în interes personal sau profesional şi în scop educaţional.
Conţinutul site-ului www.hospice.ro este selectat după criteriile organizaţiei şi la libera alegere a acesteia. HOSPICE Casa Sperantei îşi rezervă dreptul de a modifica în orice moment conţinutul site-ului, inclusiv termenii şi condiţiile de utilizare ale acestuia. Folosirea în continuare a site-ului înseamnă acceptarea noilor termeni şi condiţii.

HOSPICE Casa Sperantei nu răspunde pentru consecinţele, inclusiv financiare, ce decurg din utilizarea site-ului, inclusiv folosirea necorespunzătoare, improprie sau frauduloasă a acestuia.

HOSPICE Casa Sperantei nu garantează şi nu îşi asumă responsabilitatea pentru orice contaminare cu viruşi sau orice altă contaminare care are proprietăţi distructive. HOSPICE Casa Sperantei nu garantează pentru nicio necontaminare în acest sens. Nicio transmisiune pe internet nu este 100% sigură, de aceea orice informaţie transmisă prin e-mail implică riscul utilizatorului.

Termenii şi condiţiile referitoare la acest site sunt guvernate de legea română. Orice litigii decurgând din utilizarea site-ului sau în legătură cu acesta vor fi  vor fi supuse spre rezolvare instanţelor judecătoreşti din România.

CONDIŢII

Numele şi logo-ul HOSPICE Casa Speranţei
Numele şi logo-ul HOSPICE Casa Speranţei sunt proprietatea exclusivă a Fundaţiei HOSPICE Casa Speranţei, marcă înregistrată la OSIM. Folosirea neautorizată a acestora este interzisă. Acestea nu pot fi copiate sau reproduse fără permisiunea scrisă HOSPICE Casa Speranţei.

Drepturi de proprietate intelectuală
Conţinutul site-ului www.hospice.ro este protejat de Legea 8/ 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Toate materialele integrate în acest site sunt proprietatea intelectuală a HOSPICE Casa Speranţei. Aceste materiale pot fi copiate sau reproduse numai cu menţionarea sursei (HOSPICE Casa Speranţei). Utilizarea fotografiilor este permisă numai cu acordul scris prealabil al HOSPICE Casa Speranţei.
Prelucrarea datelor cu caracter personal
Fundatia HOSPICE Casa Sperantei este inregistrata ca operator in Registrul National de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal al ANSPDCP cu nr. 16381/09.05.2012 (conform Legii 677/2001)

Donaţii
Prin intermediul site-ului www.hospice.ro se pot face donaţii online. Donatorul are posibilitatea să selecteze suma pe care doreşte să o doneze. Suma pe care o va direcţiona se va folosi de către HOSPICE Casa Sperantei pentru serviciile gratuite de îngrijire paliativă pe care le oferă pacienţilor adulţi şi copii. Suma donată se retrage de pe cardul bancar indicat de utilizator. În cazul în care donatorul completează coordonatele sale de contact, va fi introdus în baza de date a susţinătorilor HOSPICE Casa Sperantei şi va fi informat periodic despre proiectele derulate.

Politica de Confidenţialitate

Datele personale ale donatorilor (nume, prenume, adresă, număr de telefon, adresă de e-mail) sunt informații confidențiale, pe care fundația HOSPICE Casa Speranței  le colectează și utilizează cu maximă responsabilitate, prin crearea politicilor de protecție a datelor și prin implementarea acestor politici la nivelul întregii organizații.

Astfel, HOSPICE Casa Speranței nu va solicita donatorilor decât informațiile necesare pentru:

  • înregistrarea donației în documentele financiar-contabile ale organizației
  • confirmarea încasărilor
  • informările privind destinația sumelor donate
  • alte posibilități de a sprijini activitatea organizației

Donatorii care au cont activ pe platforma hospice.ro/myhospice pot accesa/modifica/șterge oricând datele personale pe care fundația HOSPICE Casa Speranței le deține despre ei. În cazul în care nu dețin un astfel de cont, donatorii pot solicita informațiile direct de la reprezentanții organizației la adresa de e-mail: ciphospice@hospice.ro sau la numărul de telefon: 0372 706 210

Donatorii pot de asemenea solicita adăugarea, corectarea sau ștergerea datelor personale, conform reglementărilor GDPR.

Cu toate că Regulamentul General pentru Protecția Datelor se aplică în toate statele Uniunii Europene, GDPR nu poate anula prevederile legale naționale care stabilesc păstrarea datelor personale în documentele financiare. Spre exemplu, conform legii, datele personale (nume, prenume, CNP, adresă, date act de identitate) din documentele financiare (facturi, extrase de cont, chitanțe, registre) vor fi păstrate până la 10 ani de la data generării lor. În acest caz informațiile nu pot fi șterse, chiar dacă există o solicitare în acest sens din partea donatorului.

În cazul în care ștergerea informațiilor nu contravine legii, datele personale ale donatorului vor fi eliminate din baza de date în cel mult 30 de zile calendaristice de la data solicitării.

După acordarea consimțământului de colectare, prelucrare și stocare a datelor personale, acestea sunt păstrate în baza de date HOSPICE Casa Speranței timp de 2 ani.

Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei este înregistrată ca operator în Registrul Naţional de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal al ANSPDCP cu nr. 16381/09.05.2012 (conform Legii 677/2001).

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.

Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 26 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 22.000 de copii și adulți cu boli incurabile.

HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.

Vă asigurăm că:

Nu vom oferi niciodată informaţii despre dumneavoastră altor companii care au în vedere programe de marketing.

Vă vom ţine la curent cu activitatea noastră, atât în ceea ce priveşte campanile noastre de promovare şi stranger de fonduri, cât şi în ceea ce priveşte serviciile pe care le oferim.

Vom folosi informaţiile dumneavoastră numai atunci când avem consimţământul dumneavoastră în prealabil.

Ne puteţi oricând comunica felul în care doriţi ca HOSPICE Casa Speranţei să comunice cu dumneavoastră, inclusiv felul în care doriţi să fiţi contactaţi. Vă asigurăm că vom respecta întru totul solicitarea dumneavoastră.

Vom lua toate măsurile de siguranţă pentru a proteja datele dumneavoastră personale prin politici şi proceduri de securitate.

Pentru mai multe informaţii, ne puteţi contacta la adresa de e-mail: ciphospice@hospice.ro sau la numărul de telefon: 0372 706 210

Cum colectăm informaţiile personale

Obţinem informaţii personale de la dumneavoastră atunci când solicitaţi informaţii legate de activităţile noastre, vă înregistraţi în evidenţele fundaţiei sau vă creaţi un cont MyHOSPICE pe website-ul www.hospice.ro, ne trimiteţi un e-mail, faceţi o donaţie sau ne oferiţi informaţii personale sub altă formă. Uneori putem obţine informaţiile dumneavoastră personale de la terţi, numai dacă aceştia ne-au prezentat în prealabil dovezi oficiale că aţi acceptat ca datele dvs. personale să fie comunicate şi către alte organizaţii.

Colectăm informaţii generale despre felul în care website-ul nostrum e utilizat, precum paginile vizitate sau zone de interes pentru utilizatori. Folosim această informaţie pentru a ne îmbunătăţi website-ul şi pentru a oferi o experienţă mai bună pentru toată lumea. Pentru mai multe informaţii legate de website, vă rugăm să verificaţi politica noastră de cookies aici:

 Cum folosim informaţiile personale?

Putem folosi informaţiile dvs. personale pentru:

  • A putea gestiona întrebările şi plângerile dvs.
  • Procesarea donaţiilor făcute online
  • Oferirea de informaţii legate de activitatea fundaţiei HOSPICE Casa Speranţei, a campaniilor şi evenimentelor, precum şi a serviciilor noastre.
  • Acordul cu obligaţiile legale, politicile şi procedurile fundaţiei
  • Oferirea de servicii de îngrijire paliativă şi suport.
  • Strângerea de fonduri
  • Desfăşurarea cercetărilor de piaţă

Drepturile dumneavoastră

In conformitate cu Regulamentul General de Protecţie a Datelor care va fi în vigoare începând cu 25 Mai 2018, aveţi următoarele drepturi:

  1. Dreptul de a accesa informaţiile personale
  2. Dreptul de a edita şi de a actualiza informaţiile personale
  3. Dreptul de a solicita ca informaţiile personale să fie şterse
  4. Dreptul de a restricţiona procesarea informaţiilor personale
  5. Dreptul de a obiecta
  6. Dreptul de a emite o plângere către o autoritate supraveghetoare.