Noi îi ajutăm pe pacienți în relația cu instituțiile statului, pentru că le știm foarte bine problemele, situația materială care de multe ori este precară, iar cei mai mulți dintre ei nu știu încotro să se îndrepte pentru a-și obține drepturile. Ajutorul nostru vine atât către pacienți, cât și către familiile acestora. Spre exemplu, organizăm în fiecare an tabere pentru copiii sau frații pacienților noștri.