”Stii că încă mai visez că alerg? că alerg și mă antrenez?” Ar putea părea surprinzător să auzi asta de la o bunicuță de 63 de ani. Însă aveam să aflu curând că acesta nu era nici pe departe cel mai uimitor lucru la doamna Gabi.

Pe Gabi Miu am cunoscut-o la HOSPICE Casa Speranței, unde miercuri de miercuri vine să ajute. E voluntar în Centrul de Zi pentru adulți de mai bine de trei ani. ”Când pot, fac treabă, când nu, stau aici și vorbesc cu lumea. Le povestesc prin ce-am trecut eu, îi încurajez. Oamenii poate vin supărați prima oară, dar apoi, când văd că nu sunt singuri, că aici glumim, povestim, nu mai au apăsare”, povestește Gabi.

E o mână de om și ar putea să-ți pară plăpândă la prima vedere. Însă ochii îi sclipesc și dezvăluie o forță care ar muta și munții din loc. Este o forță născută dar și antrenată, pentru că Gabi a făcut atletism în copilărie.

Are 63 de ani și a cunoscut toate fețele suferinței.  În urmă cu 18 ani, un verdict crunt a venit implacabil. ”Când am citit diagnosticul, m-am schimbat la față. Am întrebat-o pe doctoriță ce înseamnă. A ezitat la început, apoi mi-a zis: ”Doamna Miu, dumneavoastră știți ce înseamnă diagnosticul, dar vreți să-l auziți din gura mea…e un cancer invaziv”, mi-a spus. Am plecat acasă de la Spitalul de Oncologie, îmi păcăneau urechile, n-am știut cum am ajuns în stația de autobuz de la Livadă și am zis Doamne, ajută-mă să ajung acasă și niciodată să nu întreb de ce mi-ai dat mie asta. ”

Au urmat zile grele, cu tratamente agresive. ”Am făcut vreo 16 serii de citostatice a 21 de zile, și după fiecare ziceam: la următoarea nu mă mai duc. Dar cu 2 zile inainte de următoarea serie, când mai trecea răul, ziceam las că mă duc și la asta. Stăteam in sufragerie, aveam un ciobănesc german care venea și stătea lângă mine, nici apă nu-i trebuia, când gemeam eu gemea și el”, își amintește Gabi.

A înfruntat boala cu îndârjire, fără să se gândească o clipă că viața îi rezervase o suferință și mai mare. După 3 ani de luptă împotriva cancerului, fiul său de 26 de ani, Emil, avea să primească un diagnostic similar: cancer, cu metastaze pulmonare. Au împărțit același salon de spital, mamă și fiu, au vegheat unul la căpătâiul celuilalt, s-au încurajat și au sperat împreună…

”Ne țineam de mână și-mi spunea: dacă te doare, dacă ți-e rău, strânge-mă de mână și-atunci o să știu. Și la fel o să fac și eu, o să te strâng tare…”, povestește Gabi și lacrimile i se ivesc discret printre gene. Boala a biruit tinerețea și l-a doborât pe Emil la numai 27 de ani.

Suferința unei boli cumplite, alături de pierderea unui copil ar putea îngenunchea pe oricine…Iar Gabi s-a rugat din nou: ”Ajută-mă Doamne să nu întreb de ce mi-ai dat mie asta”.

S-a rugat și a dus povara grea… A găsit sprijin în Dumnezeu, în familie, în cele două fiice care i-au dăruit 7 nepoți.

Trei ani mai târziu însă boala a lovit din nou, de data asta cu metastaze la coloană. Atunci a aflat de HOSPICE Casa Speranței.

”Oamenii ăștia atâta s-au îngrijit de mine că aveam 37 de kg când am venit prima dată aici. M-a adus ginere-meu, m-a așezat pe canapea și nici n-am putut să mă ridic de-acolo”, își amintește Gabi. La HOSPICE a învățat cum să prindă din nou putere în fața bolii, cum să-i țină piept, cum să se îngrijească mai bine. A găsit în oamenii de la HOSPICE și în poveștile lor inspirație și forță. Și s-a ridicat din nou. Acum vine la Centrul de Zi ca voluntar, în fiecare miercuri, pentru că vrea să dea mai departe din ce a primit.

Să ai credință, să nu renunți câtă vreme există o umbră de speranță, să lupți pentru tine și pentru cei pe care-i iubești. Asta le spune pacienților, dar așa își îndeamnă și nepoții.

Cu Miriam de mână, nepoata sa de 11 ani, a alergat 2 kilometri la crosul Aleargă TU pentru EI, pe Aleea de Sub Tâmpa. ”Să nu abandonezi niciodată”, i-a spus fetiței când aceasta se plângea că îi e greu și  nu mai poate.

Sunt peste 4.000 de pacienți adulți și copii care, asemeni Gabrielei Miu primesc an de an îngrijire medicală și sprijin la HOSPICE Casa Speranței. Pentru ca aceste servicii gratuite să poată fi oferite celor care au nevoie de ele, e nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Companiile pot direcționa până la 20% din impozitul pe profit sau pe venit către HOSPICE Casa Speranței, iar persoanele fizice pot face donații pe site-ul hospice.ro.