Un singur pat la 550 de copii cu boli incurabile.
Descoperă poveștile lor și donează!
Din păcate, acestea sunt numerele la noi în țară. România găzduiește peste 22 000 de copii cu afecțiuni grave și boli limitatoare de viață și doar 40 de paturi pentru ei. Împreună putem să schimbăm aceste numere. #SpitalulSperanței este un centru de îngrijire paliativă pentru copii unde le vom putea oferi acestora îngrijirile zilnice de care au nevoie, sprijin social, psihologic și spiritual.
Ajută-ne să oferim cât mai multor copii și ursuleților lor un loc la #SpitalulSperanței!
Poveștile ursuleţilor
Povestea lui Miericel. Ursulețul lui Ștefi
Numele meu era Teddy. Nu prea îmi plăcea nici mie, era mult prea comun! Am ajuns, dintr-o întâmplare fericită, la Ștefi, care m-a botezat Miericel! Asta pentru că toți cei care o cunosc spun că dă pupici lipicioși și dulci ca mierea. Ștefi e minunată, dar uneori devine foarte tristă. Microcefalia o oprește să facă ce își dorește. Mi-a luat ceva timp să îi învăț diagnosticul, dar nu mi-a luat deloc timp să ador cum mă ține în brațe, cum adormim împreună și cum, atunci când mă rostogolesc în somn, mă caută să mă aducă în brațele ei. Aș da orice ca Ștefi să aibă cât mai multe zile vesele și să ne jucăm cât mai mult împreună!
Povestea lui ZmeUrs, ursulețul lui Ionuț
Bună! Numele meu este ZmeUrs și sunt ursulețul lui Ionuț, băiatul cu paralizie cerebrală infantilă și cu brațe de turtă dulce. Mi-ar plăcea să vă povestesc cum că numele îmi vine pentru că sunt un fel de 2 în 1: și zmeu, și urs. De fapt, mă numesc așa pentru că Ionuț a inventat o poveste despre mine care mănânc zmeură cu orice, chiar și cu zmeurică. Dar, am descoperit eu că Ionuț chiar e un zmeu. Are de înfruntat atâtea forțe rele și pe toate le învinge. Merg cu el peste tot: la tratamente, la injecții, prin spitale. El zice că îi dau putere, dar eu știu cum stă treaba: el îmi dă mie putere! Cum altfel aș putea să rezist când îl văd că suferă?
Povestea lui Pișpirel, ursuleţul Dianei
Numele meu este Pișpirel și sunt ursulețul Dianei, fetița cu un diagnostic oncologic. Am mai tras și eu cu urechea și am aflat că toți copiii care trec printr-o astfel de boală se atașează mult și iubesc de la pământ și până la cer. Să știți că așa e! Cum mă iubește Diana nu ar putea să mă iubească nimeni. Ea spune că eu sunt curcubeul ei, că după ploi și furtuni (și de câte ploi și de câte furtuni are ea parte!), apar eu să îi colorez zilele. Mai spune și că sunt Năzdăvănel, dar nu e neapărat vina mea, obișnuiește să mă lase în te miri ce loc: la fereastră să privesc vreun pescăruș, pe masa din bucătărie să termin tot ce am în farfurie. Și apoi mă caută și mă tot caută. Dar știți cum dă tot timpul de mine? Spune că se ia după mirosul de iubire.
Povestea lui Plufoșilă, ursulețul lui Tudor
Bună! Numele meu este Plufoșilă și sunt ursulețul lui Tudor. Sunt prietenul de nedezlipil al lui Tudor de când el avea o lună. Pe atunci nu eram atât de plufos cum sunt acum. Tudor m-a făcut plufos pentru că m-a îndrăgit, iar seara dormim împreună pe aceeași pernă. Recunosc, mă mai supăr când îmi turtește vreo mânuță sau năsucul, dar îmi trece repede pentru că Tudor mi-a arătat că supărările sunt pentru cei care n-au plufosuflet. Tudor are encefalopatie toxică, am învățat cum se scrie, dar încă nu am învățat cum să îl ajut. El spune că îl ajut pentru că exist, iar eu sunt recunoscător că niște oameni harnici m-au cusut și m-au umplut cu puf. Cum altfel ar fi rezistat Tudor tuturor greutăților?! Pe cine ar fi strâns în brațe când l-ar fi durut la injecții?!
Povestea lui SuperUrsulina, plușul Mariei
Bună! Numele meu este SuperUrsulina, iar numele meu vine de la, v-ați dat seama, SuperEroina. Așa mă vede Maria, fetița cu Sindrom Dravet, dar și cu Sindrom de a Iubi până la Luna Urșilor și înapoi. De ce mă vede SuperUrsulină? Pentru că am salvat-o! Ea crede că rezistă tratamentelor, internărilor, injecțiilor pentru că mă are pe mine în viața ei, iar eu cred că are dreptate. Am auzit eu când i-a spus un medic că trebuie să zâmbească și astfel viața o să fie mai frumoasă, iar eu chiar o fac să zâmbească. Fac ursu-grimase, fac ursu-tumbe. Și ce mult mi-ar plăcea ca Maria să zâmbească mult, să zâmbească în fiecare zi, eu o să fac tot ce știu și pot. Dar nici nu știu dacă e suficient!
Povestea lui Tremurel, ursulețul lui Victor
Bună! Te întrebi de ce mă numesc Tremurel. Ei bine, pentru că sunt ursulețul lui Victor, iar Victor are epilepsie și simțul umorului. Mi-a pus numele după o criză pe care a făcut-o. A zis că vrea să ne asortăm. Îmi place mult de tot numele meu și îmi place foarte mult și curajul lui Victor. Dar uneori îl văd obosit, văd că se simte rău și nu reușesc să îl înveselesc. Atunci, chiar simt că tremură puful în mine de frică. Despre Victor trebuie să vă spun că este un băiat care crede că urșii mănâncă zmeură și alte fructe de pădure doar pentru că n-au descoperit încă înghețata cu pepene galben, preferata lui. Acum vă las, merg să îmi citească o poveste despre cum binele învinge. De ar fi așa și în realitate atunci Victor ar fi bine, sănătos!
Povestea lui Afurisel, ursulețul lui Andrei
Bună! Eu sunt Gherasim, ursulețul lui Andrei, băiețelul cu tumoră malignă a ochiului. De ce am numele acesta? Pentru că Andrei mereu spune că sunt afurisit. Atunci când are amețeli, îi cad din brațe. Eu nu aș vrea, dar simt cum mă cutremur și pic din mâna lui. Bine, mai spune că sunt Afurisel și pentru că eu refuz să îl văd ca pe un copil bolnav și de multe ori aș vrea să ne jucăm, să ne ursulicim, dar el nu vrea decât să stea, să se odihnească. Eu refuz pentru că am auzit eu de la bunica lui Andrei că lucrurile stau așa cum le vedem. Așa le spunea părinților lui atunci când aceștia erau supărați că nu găsesc un loc în spital pentru noi doi, pentru mine și Andrei. Ei spuneau că se simt la capătul puterilor. N-aș vrea să ajung și eu la capătul puterilor și atunci îmi doresc să găsim cât mai repede un pat. Oare cine poate să ne ajute?!
Povestea lui bURSucel, ursuleșul Cristinei
Bună! Te-ai prins? Sunt bURSucel. Sunt chiar urs, dar Cristina spune că am comportament de bursuc. Poate dacă aș fi ajuns la alt copil, m-aș fi supărat, dar pe Cristina nu mă lasă deloc sufletul bursulicesc să mă supăr. Ea are tulburare de dezvoltare motorie și cel mai mare zâmbet din întreaga lume. E cam cât al unui capac de borcan de miere uriaș. Așa zâmbește când e bine, dar am văzut-o și tristă, iar atunci plânge cu lacrimi care cred că au gust de miere amară. Cred că așa sunt și zilele ei, cu gust de miere amară. Ar fi dulci de n-ar fi boala care o ține atât de mult în loc. Oare o fi posibil ca vreodată viața ei să aibă gust de miere cu zahăr?!
Povestea lui Bobiță, ursulețul Sidoniei
Eu sunt Bobiță. Poate o să râdeți și voi și o să spuneți că e nume de cățeluș. O fi, nu zic nu, dar mie mi-a pus Sidonia numele și atunci îmi place atât de mult că îmi vine și mie să îl rostesc neîntrerupt. Și numele Sidoniei îmi place, nu îmi place boala de care suferă Sidonia. Are fibroză chistică. Obosește mult, tușește, nu prea se înalță, dar cu toate că e mai tot timpul bolnăvioară, e atât de veselă când mă ia pe mine în brațe. De aș putea să îi iau eu în puful meu toată suferința! Mama ei spune că de Sidonia nu m-ar fi avut pe mine, nu ar fi avut pe cine să pufloșească și ar fi fost mult mai tristă. Eu aș vrea să o pot face nu doar veselă, ci și sănătoasă. Dar nu sunt medic paliațiolog. Așa se numește, presupun, medicul care se ocupă de paliație. La ziua ei de anul trecut, m-a ținut în brațe când a suflat în tort. Și atunci mi-am pus și eu dorință odată cu ea: să găsim un pat de spital pentru amândoi.
Povestea lui Smailică, ursulețul Ioanei
Bună! Numele meu este Smailică, nu știu exact dacă așa se scrie, dar de pronunțat așa se pronunță sigur. Eu sunt ursulețul Ioanei despre care trebuie să vă spun de la început că e o fetiță cu năsuc ca de frăguță și cu un diagnostic ca un balaur. Are cardiomiopatie, sper că așa se scrie. Nu prea înțeleg eu de ce o fetiță cu o inimă molipsitor de bună trebuie să treacă prin lucruri atât de greuțe. Adică, de ce tocmai la inimă?! Mama ei spune că nu ajută întrebările la nimic, ci că trebuie căutate soluții. Și ei tot caută. Acum sunt bucuroși, au fost anunțați că nu mai sunt nr 52 pe o listă de așteptare, ci au ajuns nr 39. Ceea ce poate însemna că în curând eu și Ioana o să ne găsim un loc pe un pat de spital de paliație. Am scris corect paliație? Că de pronunțat așa se pronunță. Și cu speranță în voce, am auzit eu la părinții Ioanei.
DONEAZĂ ȘI TU!
Vrei să ne ajuți să facem loc cât mai multor copii și ursuleților lor la #SpitalulSperanței și să le oferim îngrijirile și alinarea de care au atâta nevoie? Lupta noastră nu se termină odată cu construcția spitalului. Alege un pachet și ajută-ne să oferim gratuit servicii complete tuturor pacienților noștri.
Alege un pachet și donează.
20 lei
Ursulețul mâncăcios
Asigură o masă caldă unui copil și ursulețului său.
380 lei
Ursulețul jucăuș
Ajută un copil să participe alături de ursulețul său la activități distractive care să-i facă să uite de boală.
65 lei
Ursulețul zâmbitor
Readu zâmbetul pe buzele unui copil și al ursulețului său cu acest necesar de medicamente și consumabile medicale pentru două zile de spitalizare.
390 lei
Ursulețul de acasă
Nu toți copiii se pot deplasa la spital, dar cu ajutorul tău echipa HOSPICE îi poate vizita la domiciliu.
280 lei
Ursulețul la doctor
Asigură unui copil și ursulețului său o consultație la doctor.
1250 lei
Ursulețul internat
Oferă unui copil și ursulețului său o zi de internare în care pot beneficia de toate îngrijirile de care au atâta nevoie.
ADOPTĂ UN BINIȘOR
Un ursuleț Binișor este simbolul unui copil cu o boală incurabilă care caută un loc într-un spital de paliație. Iar un ursuleț Binișor în casa ta este simbolul că îți pasă și că nu rămâi indiferent la suferința și neputința acestor copii. Adoptă un Binișor printr-o donație minimă recomandată și ajută-ne să construim #SpitalulSperanței pentru copiii vulnerabili ai României!
Binișorii traversează păduri și munți, dar ajung în curând. Tu îți rezervi astăzi un ursuleț, iar noi revenim cu notificare imediat ce ursuleții ajung la sediul HOSPICE Casa Speranței.
Ursul mic zis și Binișoruleț
Bună! Eu sunt ursulețul cel mai mic, Binișoruleț. Sunt un breloc, mă poți agăța la chei sau la rucsac. Îmi place mult că mă poți lua pretutindeni cu tine, partea bună e că nici nu sufăr deloc de amețeală. Și, apoi, îmi imaginez că așa cum tu mă agăți, și copiii cei bolnăviori se vor agăța și ține strâns de speranță. Și cum tu nu o să mă scapi de simpatic ce sunt, nici ei nu o vor scăpa de necesară ce le e!
Dimensiune: 7cm
Donație minimă recomandată: 50 lei
Ursul mijlociu zis și Binișorel
Bună! Eu sunt ursulețul mijlociu – Binișorel. Deja știu că o să mă simpatizezi din prima. Sunt îmbrățișabil de pufos, sunt mic, dar puternic, iar mare parte din forță o să îmi vină de la tine. Dacă tu mă adopți azi printr-o donație minimă recomandată, (apropo, sper că ai și borcănel cu miere pentru mine!), ajuți HOSPICE să construiescă un spital pentru copiii cu boli incurabile.
Dimensiune: 16 cm
Donație minimă recomandată: 65 lei
Ursul mare zis și Binișor
Bună! Sunt eu, Binișor! Abia aștept să ajung la tine acasă, îmi imaginez că ai un pat maaaaaare și pufos, că o să pot să mă rostogolesc cât vreau. Ce ar trebui să știi despre mine e că sunt sufletist cât tot puful ursulicesc din lume. Sigur, vreau să ai patul de care ziceam, dar cel mai important e să mă iei. Pentru că banii pe care îi dai pentru mine pun cărămizi la Spitalul Speranței.
Dimensiune: 50 cm
Donație minimă recomandată: 150 lei
Adoptă un Binișor
Despre HOSPICE Casa Speranţei
La HOSPICE Casa Speranței oferim servicii gratuite de îngrijire paliativă de peste 32 de ani. În toți acești ani am adus alinare și speranță pentru mai bine de 50.000 de pacienți adulți și copii, împreună cu peste 100.000 de aparținători ai acestora.
Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București – construite exclusiv din donații și sponsorizări – echipe mobile în 5 orașe (Brașov, București, Făgăraș, Zărnești și Giurgiu), un centru destinat copiilor la Adunații- Copaceni, peste 100 de paturi pentru internare și activități auxiliare și 270 de angajați – toate aceste resurse fiind destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile.
CONTACT București
+40 372 577 800
CONTACT Brașov
+40 372 577 900
